Componenta Smart Data este parte din proiectul Dâmbovița Zero Plastic inițiat de Nod Makerspace și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.
Proiectul Dâmbovița Zero Plastic face parte din programul de granturi Cu Apele Curate, administrat de Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și finanțat de Lidl România. Programul reprezintă un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării și afluenților săi, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile vizate.
Programul de granturi face parte din inițiativa mai amplă Cu Apele Curate, implementată de Asociația MaiMultVerde și susținută de Lidl România și contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Această strategie urmărește renunțarea la folosirea plasticului de fiecare dată când acest lucru este posibil și sustenabil, crearea produselor care pot fi reciclate, închizind astfel circuitul acestora, colectarea, sortarea și reciclarea, dar și creșterea gradului de conștientizare a impactului pe care îl au deșeurile de plastic în natură. Toate măsurile implementate de Lidl România în ceea ce privește protejarea mediului și combaterea poluării cu plastic sunt disponibile în rapoartele de sustenabilitate publicate pe www.corporate.lidl.ro.