Apel deschis pentru activități

Dâmbovița Delivery: Operă | 20–21 septembrie 2025

Tema ediției: Artă & Știință

DE CE ARTĂ & ȘTIINȚĂ?

Cartierul Cotroceni a crescut odată cu Dâmbovița, râul care i-a fost vecin, resursă și graniță naturală. În cartier, chiar peste drum de debarcaderul de la Operă, se află importante instituții de cercetare, educație și cultură ale orașului – un ecosistem de artă și știință care coexistă, dar rareori se întâlnesc.

Astăzi, mai mult ca oricând, credem că știința trebuie să ocupe un loc central în viața orașului. Avem nevoie de o nouă poveste despre dezvoltarea orașului, una bazată pe cunoaștere, pe date concrete și pe argumente științifice. Știința are nevoie de un „marketing” mai bun: de un limbaj nou, prietenos, creativ, care să vorbească oamenilor despre nevoia de grijă pentru oraș și pentru natură.

La #DâmbovițaDelivery – ediția Operă, lansăm o infrastructură inteligentă: 🔹 barieră plutitoare pentru deșeuri 🔹 ponton care măsoară calitatea apei, aerului și zgomotului 🔹 insulă plutitoare pentru biodiversitate

Dar știm că tehnologia singură nu e suficientă. De aceea, la ediția din toamnă, vă invităm să imaginăm împreună cum ar putea arta și știința să colaboreze pentru a transforma râul într-un spațiu viu, iubibil, protejat.

Cum măsurăm științific cât de îndrăgostită este o comunitate de râu? Prin numărul de pași făcuți pe mal? Prin speciile care trăiesc în jurul apei? Prin cât de des ne gândim la râu ca la un organism viu, care are nevoie de noi? Prin calitatea apei? Sau prin calitatea timpului petrecut împreună pe mal? Prin prescripții pentru sănătate, pentru justiție ecologică, pentru apartenență?

La Dâmbovița Delivery: Operă (20–21 septembrie 2025), explorăm legătura dintre oameni și râu, dintre oraș și natură, dintre știință și artă. Tema „Artă & Știință” este o invitație deschisă să privim lumea cu mintea și cu inima, cu logica cercetării și cu imaginile visării.

Ne întrebăm:

– Cum ne ajută știința să avem mai multă grijă de râu și de oraș?
– Cum comunicăm aceste idei într-un mod accesibil, viu, prietenos?
– Cum devine știința aliatul râului, al orașului, al comunității?

Dacă ai o idee care aduce împreună gândirea logică cu creativitatea, cercetarea cu joaca, știința cu comunitatea, te invităm să o propui la Dâmbovița Delivery – ediția Operă.

💡 Căutăm: instalații, experimente, performance-uri, ateliere, sporturi, jocuri, expoziții, intervenții urbane, dezbateri, traininguri – sau orice formă nouă prin care știința devine un gest de grijă pentru râu.

Încurajăm echipe multidisciplinare: antropologi, sociologi, biologi, urbaniști, peisagiști, politologi, strategi de marketing, activiști, specialiști în comunicare științifică, artiști care pot pune totul într-o formă sensibilă și memorabilă.

📅 Deadline: 4 august 2025

Înscrierea se realizează completând formularul de mai jos.

Hai să vedem ce se întâmplă când arta și știința se întâlnesc pe malul Dâmboviței.

Te așteptăm cu idei vii.

Istoria cartierului Cotroceni și legătura cu Dâmbovița

Cum a influențat Dambovita formarea și dezvoltarea comunității și a cartierului?

Cotroceni e intim legat de Dambovita 

Cartierul Cotroceni este unul dintre cele mai vechi și mai rafinate cartiere ale Bucureștiului, cu o istorie ce reflectă transformările orașului de-a lungul secolelor. Numele său provine de la cuvântul slavon „kotrochene”, care desemna o zonă împădurită folosită pentru vânătoare. Încă din Evul Mediu, pădurile Cotrocenilor erau un loc de refugiu și recreere pentru domnitorii Țării Românești, iar prezența Dâmboviței în apropiere făcea din acest spațiu o zonă privilegiată, bogată în resurse naturale.

În anul 1679, domnitorul Șerban Cantacuzino a ridicat aici Mănăstirea Cotroceni, un ansamblu monastic somptuos situat pe o colină deasupra Dâmboviței, marcând începutul unei importante dezvoltări urbane și spirituale. Mănăstirea, flancată de pădure și de apele râului, a devenit un simbol al locului și un nucleu în jurul căruia s-a dezvoltat ulterior cartierul.

Pe măsură ce Bucureștiul s-a extins, Dâmbovița, la vremea aceea un râu neregular, mlăștinos și adesea periculos, a avut un rol ambivalent pentru Cotroceni: pe de o parte, era o resursă vitală de apă și un coridor natural, pe de altă parte, inundațiile regulate au împiedicat dezvoltarea urbană controlată a zonei până în epoca modernă. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au început primele lucrări de canalizare și regularizare a Dâmboviței, parte a unui amplu proces de modernizare a orașului, ceea ce a permis și transformarea Cotrocenilor într-un cartier rezidențial elegant.

În perioada Regatului României, Cotroceni devine un cartier al elitelor, odată cu construirea Palatului Cotroceni (începând cu 1888) ca reședință regală, pe un teren străjuit de râul Dâmbovița în partea sudică. Legătura cu apa a rămas una discretă, dar semnificativă: Dâmbovița delimita natural zona și contribuia la microclimatul mai răcoros și la vegetația bogată a locului.

În secolul XX, odată cu creșterea urbanizării și cu sistematizarea Dâmboviței în anii ’80, râul a devenit mai puțin prezent în viața cartierului, fiind canalizat și încorsetat în betoane. Cu toate acestea, memoria relației intime dintre Cotroceni și Dâmbovița supraviețuiește atât în toponimie, cât și în amintirile locuitorilor.

Astăzi, Dâmbovița Delivery reînvie aceste conexiuni vechi, invitând locuitorii și vizitatorii să redescopere râul ca un liant al orașului și ca parte esențială a peisajului cultural și urban al Cotrocenilor.

Eveniment manifest organizat de:

Fii parte din comunitatea Dâmbovița Apă Dulce

Rămăi la curent cu ultimele noutăți despre programul Dâmbovița Apă Dulce